EU SUNT DICK! POVESTE ADEVĂRATĂ

 10952379_622497637879451_791530153_nCINE SUNT

Să mă prezint: eu sunt Dick și cum bine ți-ai dat seama sunt un cățel.

Până mai ieri credeam că sunt un cățel neastâmpărat și că ofer foarte multe surprize plăcute stăpânei mele.

Dacă stai puțin cu mine o să-ți spun spun o poveste adevărată despre cum am ajuns să locuiesc alături de alți 4 căței, metiși (sunt la fel) și cu care am împărțit adăpost, mâncare și multă, multă joacă (uneori terminată cu dispute aprinse).

COPILĂRIA

Viața mea de câine a început dintr-o împerechere fără pedigree a mamei mele care, rasa bichon fiind, a găsit de cuviință să se strecoare pe scara blocului și să atragă atenția unui curtezan maidanez aflat prin apropiere.

Nașterea mea și a fraților mei a adus numai griji și nemulțumire stăpânilor de atunci.

Dar eu habar nu aveam. Eram fericit. Era cald și bine la sânul mamei, ea mirosea atât de frumos. pentru că a fost totdeauna o Lady.

N-a fost nevoită niciodată  să-și procure de-ale gurii. Trebuia doar să fie drăgălașă și să pozeze frumos. Avea de toate. Și era atât de veselă…se juca mereu cu noi, ne culegea de prin casă când ne rătăceam printre mobile.

O viață minunată. Chiar am reușit să scot un lătrat. Ce mândru eram!

LUMEA LARGĂ

Într-o seară, după ce am adormit plin de fericire și visam râuri de lapte ce curg pe lângă boticul meu am simțit ceva nou. Tremuram și nu știam de ce.

Unde-o fi mama?

Deschid ochii și-mi văd doar frățiorii, trei la număr care dormeau încă. Mă uit în jur, beznă. Culcușul parcă nu mai era același. Era ca o cutie…

Unde-o fi mama?…

Am început să scâncesc după ea. N-am reușit decât să-i trezesc pe ceilalți care au început să mă imite.

Corul de schelălăieli a atras un CEVA mare și fioros care a început să ne miroase.

Ii curgeau balele peste mine. Am crezut că până acolo mi-a fost. Am închis ochii de frică până când… parcă pluteam.

A DOUA CASĂ

Ajunsesem în brațele cuiva care m-a dus acasă la el, mi-a dat să beau lapte, mi-a făcut culcuș în casă că eram tare mic.

De mama și frații mei nu mai știu nimic, doar mirosul mamei mă mai urmărește uneori și azi.

Am mai plâns vreo două zile până m-am obișnui cu ideea că am rămas doar eu. Mi-a trecut repede și dorul de ai mei, era bine și la noua casă, dar eram prea mult singur.

Cine se ceartă? Parcă e vorba de mine. Pe mine mă cheamă Dick. Ce-o fi? Ce-am mai făcut? doar nu fac decât să rod toată ziua ce se nimerește.

De ce stau supărați? Unde mă duc?

CĂMINUL MEU

Cine e femeia asta? Și ce sunt astea care miaună? Vai, alți câini! Nu mă plac de loc!

Nici mie nu-mi place de ei și nici mâncarea. Uite-asa! Nu mănânc nimic de trei zile. Ce-or fi bobițele alea? Nu-s bune. Vreau și eu ce halesc ceilalți. Au, mă mușcă! …

Nu mai pot de foame. Ia să gust totuși ceva. Parcă e mai bun. De ce Bobiță îmi fură mâncarea?

Stăpâna mea îl ceartă. Acum stă lângă mine până termin. Ha, ha! Ciudă, ciudă, am mâncat tot!

Curtea e mare, e loc de alergat, latru acum la tot ce mișcă pe lângă gard. Păzesc curtea. 

Sunt mare.

PRIETENI ȘI ȘOTII

Mi-am făcut prieteni: Bobiță, Bea, Fetița. De Bill mi-e frică, bine că e în țarc, mă strâmb la el din când în când, se dă de ceasul morții degeaba. nu poate ajunge la mine.

Sunt cel mai tare și mai neastâmpărat.

Cum se deschide ușa, tuști în casă. Am făcut numai urme. Am hăpăit repede mâncarea pisicilor. Apoi cu capul plecat ies afară.

Apoi, vine cineva. Tuști pe poartă, în stradă.

O, ce grozav! O mulțime de mirosuri necunoscute. Cuceresc noi teritorii. Dar să nu stau prea mult, că vin după mine. Zgârii poarta să-mi dea drumul înapoi.

Ce excursie! O s-o fac de câte ori am ocazia! De câte ori pot păcăli pe cineva care vine sau pleacă. Eu sunt un cavaler rătăcitor, îmi place să evadez și apoi să le povestesc prietenilor aventurile mele.

Am lăsat urme adânci pe scândura porții. Multe urme.

Chiar dacă stăpâna mă dojenește. Ea vorbește, ea aude. Degeaba se suie Bea pe mine și nu mă lasă s-o zbughesc, eu tot fug.

FUGA

În seara asta e altfel. E zăpadă și gheață. E și foarte frig. E și întuneric. Cine m-o fi pus s-o șterg englezește?

Și doamna asta ce vrea de la mine? Îmi vorbește frumos. Crede că m-am rătăcit sau că sunt vagabond. Dar eu știu drumul înapoi acasă, l-am făcut de zeci de ori.

Ce cald e la ea! Vai, îmi face baie și mă tunde! Nuuuuu!!! Ciucurii mei! N-am stat niciodată cuminte la tuns. Mi-e puțin teamă.

Vreau acasă! Cred că mă caută acum disperați. Habar n-au unde sunt.

Sunt dus departe. Ce de câini! Unul mai mare decât altul! Ce caut eu aici? Scâncesc că vreau acasăăăăă…dar stau cuminte că nu știu ce se mai poate întâmpla cu mine. Mă înțeapă cu ceva. Sunt și mai cuminte și mai înfricoșat.

Trec câteva zile. Nu mă pot adapta. Oare nu mă caută ai mei? Unde sunt? Aștept de atâta timp…

REGĂSIREA

A venit stăpâna mea. Știam eu…Cred că e foarte supărată pe mine, nici nu îndrăznesc să dau din coadă. Stau spășit și nemișcat. Nici nu răspund când mă strigă. Nu îndrăznesc.

Dau din coadă doar la Emi, el nu era acasă când am fugit.

Mă ia în brațe și mă urcă într-o mașină. Acum unde mai plec? nu cred că mă duc acasă, prea am fost obraznic.

A, uite casa! Tremur din toate încheieturile….inima îmi bate cu putere…

Uite-l pe Bobită, pe Bea, pe Fetița. Au tăbărât toți pe mine să mă miroase.

Mă rățoiesc la ei, îi mârâi. Sunt EU, Dick! … Uraaaa! M-AU RECUNOSCUT.

De emoție nu pot mânca nimic dar m-au primit în cușca lor mare și călduroasă. Ce zi! Ce noapte!

Adorm fericit lângă ai mei.

EU SUNT DICK! POVESTE ADEVĂRATĂ

PS. Alături pun mărturie fotografiile și o las pe stăpâna mea să vă spună și ea câteva cuvinte.

—————————————————————————————————–

CE FACE UNIVERSUL

Cei ce se iubesc se regăsesc, nu-i asa?

A doua zi după dispariția lui Dick, l-am căutat prin tot cartierul.

Inima îmi spunea că e în siguranță. Vasul lui pentru mâncare era prezent la fiecare masă. El nu era.

La fix o săptămână am visat că s-a întors și mânca alături de ceilalți patru câini. Am început să aștept. Era aproape…

Pe la 11 Vicu, feciorul meu,  îmi trimite un link cu un anunț de la grupul Iași – adopții animăluțe, primit de la o prietenă care-l văzuse pe Dick doar de vreo două ori și l-a recunoscut în poze. Nu știa că e pierdut. Mulțumesc, Oiță!

De aici a fost ușor. Am luat legătura cu fundația Sky, cu domnul Pavaliu. Nu prea am știut să descriu bine câinele, era metis, după mine negru cu gălbui (de la colbul din curte) nu cu alb ca în poze. Și-l recunosc după felul lui de a fi, după neastâmpăr. 

Am făcut un drum până la Tigănași și ne-am regăsit. Nu-i recunoșteam zburdălnicia, stătea țeapăn. Dar el era. Dick al nostru!

A fost foarte bine îngrijit ca toți câinii din adăpost (am fost profund impresionată). Ce responsabilitate uriașă! Câtă putere îți trebuie să îngrijești atâtea animale, majoritatea de talie mare. Și toți așteaptă să fie adoptați, chiar dacă majoritatea sunt mari și nu sunt de rasă. Toți își doresc un stăpân. Și stau cu ochii pe poartă așteptând mereu, doar, doar o veni cineva să-i ia ACASĂ.

Acum Dick are microcip dar sper să nu mai fugă pe neașteptate și nevăzute. Și-a revenit repede în familie printre prietenii lui. Sper să nu-i mai ardă de excursii în afara curții.

Mulțumesc doamnei Ana Gheorghiu care l-a găsit în Oancea (eu stau pe Ciurchi, la capătul Oancei), l-a spălat și l-a tuns, domnului Pavaliu și fundației Sky pentru îngrijire, microcipare și vaccin.

O poveste (adevărată) care, ca toate poveștile, s-a terminat cu happy end!

V-a plăcut? Like și Share!  

 Pupici, Rodica și Dick.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Post Navigation